În toate ţările civilizate dezbaterile dintre candidaţii la funcţia de preşedinte sunt pregătite cu multă vreme înainte de a fi organizate. Planificarea porneşte de la numărul dezbaterilor, trece prin format, participanţi, teme de discuţie, moderatori şi public şi ajunge până la detalii care par mărunte, dar sunt importante în planul imaginii: haine, design, scenografie.

Şi cum facem noi o astfel de dezbatere? De pe o zi pe alta, neştiind cine participă şi cine modereză nici măcar cu 6 ore înainte de dezbatere, neavând nici o idee despre cum se va desfăşura dezbaterea.

Nu îmi place Băsescu, dar chiar dacă aş fi avut o părere mai bună despre el, modul în care a acceptat participarea la dezbatere tot mi s-ar fi părut neserios. Cum poţi caracteriza o acceptare de genul: “Vreţi dezbatere? OK, sunt de acord. Ne vedem mâine la ora 15 la Cluj, că eu sunt pe-acolo şi am o pauză între miting şi zborul spre următorul miting.”

Scopul unei dezbateri de acest tip este de a oferi posibililor alegători şansa de a afla mai multe despre candidaţi. Această funcţie este diminuată drastic de modul în care este organizată.

Nu ştiu de ce, dar toată povestea mă face să îl văd pe Băsescu în postura balaurului care îl provoacă pe Făt-Frumos la duel.