Chiar aşa e

Poate să îmi explice cineva de ce tocmai preşedintele trebuie să fie în topul grilei salariale? De ce să raportezi totul la o “categorie profesională” care nu are decât un membru? Ce responsabilităţi are preşedintele care să justifice poziţia de top? De ce să plăteşti cel mai mult o poziţie în care, teoretic, poţi ajunge şi dacă ai doctorat şi dacă nu ai decât patru clase, şi dacă ai experienţă şi dacă nu ai, şi dacă ai 70 de ani şi dacă ai 40?

Oare când vom scăpa, ca popor, de această obsesie a “tătucului” care veghează asupra noastră?

Şi dacă tot vorbesc de grile de salarizare şi de sporuri salariale – dacă profesorii primesc 100 de euro pentru cărţi, de ce nu primesc la fel şi medicii pentru jurnale de specialitate, de ce nu primesc la fel şi funcţionarii publici pentru pixuri, caiete şi scaune ergonomice, de ce nu primesc la fel şi poliţiştii pentru gogoşi (da, ştiu, clişeu din altă cultură) şi tot aşa? De obicei nu sunt de acord cu ce spune Băsescu, şi nici acum nu sunt de acord cu modul în care a spus-o, însă cum poţi justifica un spor de confidenţialitate când aceasta este sarcină trecută în fişa postului?

Tocmai îl ascult pe Dumitrescu la Realitatea TV citand (via NewsIn) articolul din NYT de care vorbeam mai devreme. Dan Nica contrazice vehement acuzaţiile din articol. Prea vehement.

Dascălii au făcut prea multă şcoală pentru propriul lor bine. Acest lucru a fost demonstrat foarte clar de suspendarea grevelor profesorilor. Au început conflictul de muncă cerând creşterea salarială stabilită prin lege şi au sfârşit prin a accepta promisiunea că salariile nu vor fi reduse acest an. Cred că este cea mai ineficientă grevă de care am auzit până acum. Sindicatele profesorilor au semnat acest acord “de dragul elevilor” se pare.

Pai intelectualii astia nu au invatat nimic din bataile primite de la mineri. Nu au priceput cum se face o miscare sociala serioasa. Nu au invatat cum trebuie sa isi foloseasca puterea pentru a obtine ceea ce considera ca li se cuvine. Nu. Ei se gândesc la posibile suferinţe ale elevilor, se gândesc la problemele cauzate părinţilor, se gândesc la orice numai la propriul interes nu. Prea multă empatie stimaţi dascăli. Prea multă carte.

Prefer interpretarea de mai sus acesteia: mişcarea sindicală a eşuat pentru că a fost trădată de liderii săi. Deşi tare mă tem că peste trei-patru ani voi vedea, iarăşi, lideri sindicali candidând din partea PDL sau a PSD.

În momentul în care Băsescu a spus că îşi asumă, alături de întreaga clasă politică, blah blah blah, comentatorii noştri politici nu au înţeles că, de fapt, Băsescu nu şi-a cerut scuze. Acel “alături de întreaga clasă politică” este o condiţie de care depind scuzele lui Băsescu. Cum nu am auzit întreaga clasă politică cerându-şi scuze, şi cum Băsescu nu poate comanda întregii clase politice să îşi ceară scuze, condiţia nu a fost îndeplinită, deci Băsescu nu şi-a cerut scuze.

Prin acea condiţie Băsescu a încercat să împartă responsabilitatea pentru acel act stupid, deşi avea la îndemână un instrument foarte simplu pentru a repara tâmpenia parlamentului: putea să nu semneze legea. Ştia că vor fi probleme dacă va promulga legea şi totuşi a făcut-o. Din pur politicianism, ca şi parlamentarii care au votat-o. Cum Băsescu putea repara prostia dar nu a făcut-o, responsabilitatea îi aparţine în întregime.

O a doua citire a modului în care Băsescu s-a prefăcut că îşi cere scuze: Eu, Băsescu, în calitatea mea de reprezentant al întregii clase politice, cer scuzele în numele lor pentru prostiile făcute de politicieni … Nici aici mesajul principal nu este acela de a cere iertare ci acela de a indica cine este şeful cel mare.

Oare de ce a trebuit să aflu din NYT de acest lucru?