Cam aşa ar trebui să arate discuţiile din campania electorală.
Intervenţia domnului Benoît Blarel, Şeful Biroului Băncii Mondiale în România, la Conferinţa “Creştere Economică, Competitivitate şi Convergenţa Venitului Real”
Această conferinţă îşi concentrează atenţia pe modalităţile de realizare a unei creşteri economice susţinute şi cu caracter incluziv care să permită convergenţa veniturilor reale către nivelurile existente în alte părţi ale UE.
In prezent, PIB-ul pe locuitor al României se situează la 39% din cel al UE-15. Acest procent la nivel naţional maschează importante inegalităţi în interiorul ţării, veniturile în Bucureşti fiind mult mai apropiate de nivelurile din UE-15 decât sunt, de exemplu, cele din estul ţării. Pentru a ajunge la, să zicem, 90% din media UE, ritmul de creştere în România va trebui să fie cu 4 % mai ridicat decât în EU-15 în fiecare an, timp de 20 ani. Recent, PIB-ul a crescut în România cu aproximativ 6%, faţă de circa 2% în UE-15, deci diferenţa de 4% este deja un fapt. Dar, poate fi această creştere susţinută, de unde anume va veni creşterea, care sunt politicile şi programele publice necesare susţinerii unei creşteri într-un ritm mai rapid decât în EU-15 şi care să aibă în acelaşi timp şi un caracter incluziv la nivelul întregii ţări? Acest atelier va analiza provocările creşterii economice şi convergenţei veniturilor cu care se confruntă România.
Observaţiile mele se vor limita la două categorii.
O primă observaţie este aceea că natura provocării şi întinderea ei pe o durată mai mare sugerează nevoia unei viziuni clare şi susţinute la nivel naţional asupra obstacolelor şi capcanelor pe care le rezervă viitorul, precum şi asupra măsurilor care vor trebui luate pentru a le depăşi în scopul atingerii obiectivului convergenţei. Atelierul de faţă are de jucat un rol foarte important prin contribuţia pe care o va aduce la dezbaterea ne-partizană de identificare a principalelor provocări care stau în faţă, precum şi a soluţiilor şi strategiilor naţionale ca răspuns la acestea.
In al doilea rând, permiteţi-mi să mă opresc foarte pe scurt asupra celor cinci teme principale ale atelierului de faţă: agricultura; piaţa muncii; educaţia; infrastructura şi energia.
Agricultura: Ponderea populaţiei ocupate în agricultură este în România mai ridicată decât în oricare altă ţară din Europa. Va fi necesară o masivă realocare a resurselor (forţă de muncă, pământ, capital), în caz contrar acest sector urmând a trage în continuare în jos creşterea venitului pe cap de locuitor. In pofida unui semnificativ potenţial, productivitatea rămâne scăzută şi un mare număr de ferme mici şi mijlocii se zbat să supravieţuiască concurenţei. Presupun că pentru a face faţă acestor provocări din agricultură va fi nevoie de strategii agricole şi ne-agricole bine coordonate, şi de viziune.
Piaţa muncii: România suferă deja de o forţă de muncă insuficientă pe anumite segmente ale pieţei. In acelaşi timp, însă, gradul de participare la forţa de muncă, în special al unor grupuri de populaţie (tineri, femei, lucrători mai în vârstă) este prea scăzut, trăgând în jos potenţialul de creştere economică şi convergenţă a veniturilor, în special dacă se are în vedere scăderea şi îmbătrânirea populaţiei. Participarea la forţa de muncă trebuie să crească, la fel şi mobilitatea internă. Este nevoie, deci, de o mai mare flexibilitate a pieţei muncii.
Educaţie: Pentru o creştere susţinută a productivităţii este nevoie de investiţii în capitalul uman. Evidenţa unei calificări care nu răspunde cererii de forţă de muncă indică provocările legate de pertinenţa, de relevanţa şi flexibilitatea sistemului de educaţie pentru piaţa muncii, inclusiv calitatea educaţiei şi a accesul la aceasta, îndeosebi în mediul rural.
Infrastructură: Sunt necesare investiţii substanţiale atât pentru satisfacerea cerinţelor Acquis-ului comunitar, cât şi pentru asigurarea competitivităţii economice şi creşterii productivităţii. Investiţiile în infrastructură au şi importante implicaţii fiscale, iar creşterea capacităţii de absorbţie a Fondurilor Structurale şi de Coeziune ar trebui să reprezinte o prioritate clară.
Energie: Investiţiile în domeniul energiei, atât pentru construirea de noi capacităţi, cât şi pentru modernizare, necesare susţinerii creşterii economice, care să răspundă imperativelor privind mediul şi schimbările climatice, garantând în acelaşi timp şi securitatea energetică, vor fi mari şi implica decizii complexe. Este timpul ca eficienţa energetică şi sursele alternative de energie să fie mai profund analizate şi avute în vedere, pentru a înţelege mai bine contribuţia pe care o pot avea, pe plan regional, ca răspuns la provocările din punct de vedere energetic.
Mă aştept ca prezentările şi discuţiile productive din următoarele două zile să ducă mai departe dezbaterea pe plan naţional privind convergenţa venitului, şi urez acestei conferinţe, organizatorilor şi participanţilor ei, mult succes.
