Chiar aşa e

(… sau exerciţiu de logică de politician mass-media)

Senzaţional! Extraordinar! Inadmisibil! Pe scurt, WOW!

Preşedintele României, Traian Băsescu, consideră că majoritatea securiştilor sunt oneşti. Acum înţeleg de ce CNSAS-ul a fost distrus de Curtea Constituţională. Oare a fost sincer Traian Băsescu atunci când a condamnt comunismul în faţa camerelor unite ale Parlamentului?

Traian Băsescu declara la începutul anului că 90% din magistraţi sunt oneşti. Zilele trecute a declarat însă că 25% din magistraţi sunt din fosta Securitate.

Pornind de la ambele declaraţii, printr-un simplu exerciţiu de logică putem observa următoarele:

• 90% sunt oneşti, 10% nu sunt oneşti
• 25% sunt securişti, 75% nu sunt securişti
• totalul magistraţilor este 100%
• rezultă că 15% din magistraţi sunt atât oneşti cât şi securişti
• ceea ce înseamnă că cel puţin 60% din securişti sunt oneşti

Iată, aşadar, ce crede cu adevărat Traian Băsescu despre securişti: majoritatea (60%) sunt oameni cinstiţi, oneşti. Aşa preşedinte îi trebui unei Românii europene?

Câtă încredere mai putem avea într-un astfel de personaj?

Pentru şapte ani am trăit în afara României iar în august anul trecut m-am întors definitiv. Nu de alta, dar îmi era dor de România. Problema este că cei şapte ani petrecuţi în afară au schimbat modul în care văd unele lucruri. Deştept fiind, am anticipat acest lucru şi am venit înapoi în ţară cu aşteptări destul de scăzute privind ceea ce voi găsi. (Habar nu aveţi cât mă distrez când Paula îmi spune că ea credea că se întoarce într-o ţară cu o economie care merge bine şi cu o monedă stabilă). Chiar şi cu acest nivel scăzut al aşteptărilor, însă, tot găsesc lucruri care mă fac să mă opresc în mijlocul drumului şi să mă scarpin nedumerit în creştetul capului. Unul dintre ele este următoarea constatare:

În România nimic nu este ceea ce este, ceea ce pare a fi sau ceea ce ar putea fi.

Dacă mă uit numai pe plan politic, în ultimele luni am observat că:

• Nu se ştie ce este un dosar şi ce acte ar trebui să conţină el (vezi Băsescu vs. Meleşcanu în cazul dosarelor celor 8).
• Nu se ştie ce atribuţii are preşedintele României (vezi Băsescu vs. Tăriceanu în cazul Norica Nicolai).
• Nu se ştie ce este o decizie a Curţii Constituţionale (vezi Băsescu vs. Tăriceanu în cazul Norica Nicolai).
• Nu se ştie dacă o zi este o zi calendaristică sau o zi lucrătoare (vezi Meleşcanu vs. Meleşcanu în cazul interimatului de la Justiţie). Precizare: dacă nu ar fi trist / penibil ar fi amuzant: Meleşcanu nu ştie cât timp poate fi interimar la justiţie. Mă întreb dacă a văzut cineva vreodată o constituţie în care să se facă referire la zile lucrătoare. Eu credeam că job-ul de ministru e 24/7/365.
• Nu se ştie dacă o fată lovită de un autoturism pe o trecere de pietoni este o fată lovită de un autoturism, este o victimă, sau pur şi simplu nu este.

Zilele trecute am avut ocazia să observ cum aceste nedumeriri pe care le au politicienii noştri se transferă şi în plan social: am asistat la o discuţie interesantă în care tema principală era ce este acela un buget al unei firme.

Lăsând gluma la o parte pentru o clipă, aceasta este o problemă extrem de serioasă. Atâta vreme cât principiile de bază nu sunt clar definite România nu poate funcţiona. Şi, surpriză, nici nu funcţionează. Tot ce face este să supravieţuiască.