Referendumul a suferit de două probleme importante. Prima: nu îşi avea rostul, din moment ce guvernul îşi asumase deja răspunderea pentru un nou sistem electoral. A doua: a pus în faţa poporului o întrebare idioată. În momentul în care există trei posibile variante de răspuns (a. vot pe liste, b. vot mixt, c. vot uninominal), a întreba poporul ce preferă dintre votul pe liste şi votul uninominal este dovadă de nesimţire.
Băsescu trece peste aceste probleme şi aplică o logică ciudată pentru a ajunge la următoarea concluzie: dacă trei sferturi din români nu au votat la referendum înseamnă că nu sunt interesaţi de acest subiect, ceea ce înseamnă că decizia trebuie luată în funcţie de ce au decis cei care au participat la referendum. Prin urmare, preşedintele se simte obligat să continue cu ideea votului uninominal.
Serios, domnule preşedinte? Poate că dacă întrebarea referendumului ar fi fost o întrebare serioasă şi nu una jucăuşă (cam ca dumneavoastră) poate că românii ar fi venit să aleagă ceea ce îşi doresc. Cum să aleagă însă în momentul în care nu le-aţi oferit toate variantele posibile? Acesta a fost principalul motiv pentru care nu am votat la referendum. Am votat pentru europarlamentare, am urcat la etajul doi, unde se afla secţia de votare pentru referendum, am intrat în secţia de votare şi nu am votat. Presupun că mai sunt şi alţii care au refuzat să voteze la referendum din cauza acestei întrebări trunchiate.
Vreţi să cred că într-adevăr vă interesează ceea ce gândesc românii şi că doriţi să le respectaţi opiniile? Iată ce trebuie să faceţi pentru a mă convinge. Angajaţi o companie de sondare a opiniei publice care să vă facă un sondaj serios pe această temă, aşteptaţi rezultatele, şi apoi ieşiţi în faţa poporului şi spuneţi: Dragi români, răspunsurile voastre arată că vă doriţi X sau Z sau Y. Atunci poate că veţi avea mai mult succes în a mă convinge că vreţi ceea ce vrea poporul.
Până atunci, o ultimă întrebare: pe când un referendum în care poporul să aleagă între a) Preşedintele României ar trebui numit de Camera Deputaţilor sau b) Preşedintele României ar trebui să fie numit de Senat?